Evaluarea tehnologiilor

Evaluarea tehnologiilor are ca scop creşterea eficienţei şi competitivităţii activităţilor clientului prin identificarea nevoilor informaţionale ale acestuia şi proiectarea unui sistem care să corespundă întocmai acestora.

Fiecare companie are un anumit specific în ceea ce priveşte necesitatea funcţionalităţilor. Din acest motiv, este foarte important să existe un sistem care să înglobeze aceste funcţionalităţi şi care, prin integrarea diverselor aplicaţii să creeze un mediu de lucru unitar.

1.1.1. Etapele proiectării unei soluţii informatice sunt următoarele:

• Definirea cerinţelor utilizator: sunt luate în considerare şi analizate deficienţele resimţite de utilizatori şi nevoile acestora.
• Definirea cerinţelor software: pornind de la cerinţele utilizatorilor, sunt identificate cerinţele ce trebuie îndeplinite de noul sistem. Pe baza acestor cerinţe pot fi estimate costurile şi poate fi făcută planificarea.
• Proiectarea arhitecturală: la această etapă poate fi stabilită arhitectura sistemului astfel încât să îndeplineasca toate cerinţele stabilite anterior. În acest moment se alege soluţia de proiectare cea mai potrivită, putând fi incluse de asemenea şi specificaţiile pentru testele de integrare.
• Proiectarea detaliată: se face descompunerea subsistemelor până la nivelul unităţilor de program şi se specifică funcţiile ce trebuie să fie realizate de fiecare componentă în parte.
• In cadrul proiectării noului sistem va fi selectat unul din modelele ciclului de viaţă software.
  Ciclul de viaţă al unui program reprezintă o succesiune de etape caracterizate prin activităţi specifice şi produsele rezultate din activităţile respective.
  
  Poate fi ales unul dintre modelele următoare:

1.1.2. Modelul în cascadă

Se preteaza proiectelor a caror cerinţe sunt bine stabilite şi nu vor fi modificate pe parcurs. Din acest motiv modelul cascadă permite o planificare foarte riguroasă a resurselor atât umane cât şi financiare. Principalul dezavantaj al acestui model este acela că îşi dovedeşte funcţionalitatea abia in ultima fază.

1.1.3. Modelul in V

Acesta este o extensie a modelului cascadă care pune în evidenţă corelarea dintre activităţile de specificare şi cele de testare, înlănţuirea în timp a activităţilor fiind aceeaşi.

1.1.4. Modelul iterativ şi incremental

Este utilizat în general la sistemele complexe, acestea fiind realizate în mai multe etape. Astfel, în fiecare etapă sunt satisfăcute o parte din cerinţele clientului, obţinându-se feedback gradual, pe tot parcursul proiectului.
Există însă şi dezavantaje, precum dificultatea eliminării erorilor depistate şi propagarea modificarilor locale pe întreg ansamblul aplicaţiei.